Posted on Lasă un comentariu

Meniu post-sărbători?

Da, avem cea mai bună soluție pentru trecerea de la meniul de sărbători, la unul mai ușor și care să ajute digestia: lactatele Artesana! Disponibile pentru comandă aici: https://fermanita.ro/categorii-produse/lactate-artesana/

Posted on Lasă un comentariu

La mulți ani!

Un An Nou cu cele mai multe bucurii, gusturi bune împlinite și orânduit așa cum vă doriți! La mulți ani!

Posted on Lasă un comentariu

Ce ne-am propus

Ceea ce noi ne-am propus să facem este să readucem plăcerea vizitei la ferma bunicilor, acolo unde totul avea gust. Nimic nu trebuie să fie banal, atunci când suntem ceea ce mâncăm! Află mai multe despre ceea ce credem și facem noi cu un click aici: https://fermanita.ro/despre-noi/

Posted on Lasă un comentariu

A sosit vremea să o luăm mai încet…

… să o luăm mai încet și să avem mai multă răbdare! Nu știu alții cum sunt, însă, pentru noi, Sărbătorile de iarnă sunt un motiv în plus să exersăm „mușchiul” răbdării. La vreme aceasta e mai bine să planifici din timp cumpărăturile, deplasările, cazarea și telefoanele la părinți acasă, dar mai ales, mesele care vor urma. Așa că vom renunța la tot ceea ce înseamnă „fast” (adică rapid) și ne facem un pui de bine (v-ați prins, nu?) pregătind din timp măcar cărnița de pasăre, brânzeturile și iaurturile.

Posted on Lasă un comentariu

Sucuri naturale, senzaționale, Artesana!

Nu puteam să nu adăugăm în oferta noastră și senzaționalele sucuri naturale Artesana. Disponibile la sticle de 1 litru sau 300ml, sucurile naturale Artesana sunt produse exclusiv din fructe proaspete, atent selecționate și sortate, nu au adaos de apă sau suc concentrat de fructe, zahăr, îndulcitori, coloranți și nici acidifianți. La fel ca laptele pentru brânzeturi, sucul este pasteurizat la temperatură joasă pentru păstrarea tuturor nutrienților fructelor.
Posted on Lasă un comentariu

Iaurturi și brânzeturi Artesana disponibile de astăzi la comandă și precomandă

A mai rămas puțin până la zilele veștilor minunate, dar noi avem o veste pe care nu mai putem amâna. Începând de astăzi, puteți comanda iaurturi și brânzeturi Artesana de pe site-ul nostru:
https://fermanita.ro/categorii-produse/lactate-artesana/

Mai zumzăim să asigurăm stocurile, însă, o bună parte din produse sunt disponibile pentru precomandă. Spor la comenzi!

Posted on Lasă un comentariu

Piept de rață rumen și suculent

Ehee… dragii noștri, am putea să ne dăm peste cap de trei ori, să cătăm în lung și-n lat și tot nu am putea ajunge la măiestria cu care cei de la savoriurbane.com prepară acest piept de rață rumen și suculent.

Ce putem face însă este să venim cu ingredientul principal: o rațușcă bună, bună, marca Fermanița crescută, în timp, doar cu cereale naturale.

Așadar, rețeta aici: https://savoriurbane.com/piept-de-rata-cum-il-gatim-dupa-reteta-clasica-simpla/ Spor!

Posted on Lasă un comentariu

Pui surprinzător?

Fermanița are pentru tine pui galbeni, crescuți bine! Hrănit doar cu cereale naturale, nu-i deloc surprinzător, că puiul Fermanița e cât un porcușor… Îl găsiți pentru comandă aici: Pui Fermanița

Posted on Lasă un comentariu

La mulți ani, România!

De ziua noastră națională, ne dorim ca toți românii să se unească pentru a celebra Centenarul Marii Uniri! În aceste zile de mare sărbătoare, trebuie să ne aducem aminte că ceea ce este cel mai important pe lumea aceasta sunt familia, prietenii și moștenirea noastră românească. Această moștenire, pământul nostru roditor, tradițiile transmise din bunici la cei mici, ne obligă să respectăm valorile românești și tot ceea ce ne face români.

La mulți ani, dragi români!
La mulți ani, România!

Posted on Lasă un comentariu

Pui Fermanița la cuptor cu legume

Am lăsat mai la sfârșit, în primele noastre rețete pe care vi le prezentăm, o rețetă cu puiul nostru Fermanița la cuptor cu legume. Se prepară foarte ușor și rapid, iar pentru garnitură, pe lângă cartofii clasici foarte buni, am ales și câteva legume proaspete. Dacă vreți, puteți umple puiul cu ierburi proaspete aromatice pentru mai multă aromă și nu uitați că temperatura ridicată a cuptorului face ca pielea puiului să fie crocantă iar carnea suculentă.

Dificultate: foarte ușor
Timp preparare: 70 min.

Ingrediente:

Un pui Fermanița gras și sănătos, crescut bine, în timp și cu cu cereale naturale

Un kilogram cartofi albi Fermanița

2-3 cepe roșii Fermanița frumoase si bune

O legătură de cimbru

O legătură de pătrunjel

2 morcovi potriviți

2-3 lămâi

O lingură ulei de măsline

Un pahar de vin alb sec

Sare și piper


Preîncălziți cuptorul la 200 – 220 de grade. Spălați puiul și ștergeți-l cu șervete absorbante din hârtie. Condimentați puiul cu sare și piper și introduceți cimbrul și pătrunjelul în cavitatea puiului.

Într-un bol mai mare pregătiți legumele: cartofii în coajă spălați bine, cepele roșii tăiate în jumătate, morcovii tăiați fâșiuțe și lămâile tăiate în jumătate. Condimentați legumele cu sare, piper și ulei de măsline. Dacă vreți ca legumele să iasă mai moi, le puteți pune odată cu puiul. Dacă le vreți puțin mai crocante, le puteți pune la 30 de minute după ce ați pus puiul în cuptor.

Puneți vinul alb în tava puiului și legumele împrejurul puiului. Lăsați puiul la cuptor până când se rumenește iar atunci când este înțepat între piept și pulpițe, grăsimea care iese este transparentă și clară.

Poftă bună!